responsive website templates

Centre in subordine

Institutul de Cercetari Europene

Centrul International pentru cercetare transdisciplinare (CIRET)

Mobirise

       Centrul International pentru cercetare transdisciplinare (CIRET) este o organizaţie non-profit, situată în Paris ce a fost fondată în anul 1987. Scopul organizaţiei este acela de a dezvolta cercetarea printr-o abordare stiintifica și culturală nouă – transdisciplinaritatea – al cărui scop este de a face cunoscută natura şi caracteristicile fluxului de informaţii, care circulă din diferitele ramuri ale ştiinţei. CIRET este un loc de întâlnire privilegiat pentru specialişti din diferite stiinţe şi pentru cei din alte domenii de activitate, în special cadrele didactice.

Centrul de Excelenţă pentru Reforma Instituţională şi Administrativă a Uniunii Europene (PRIAUE)

Mobirise

        Centrul de Excelenţă pentru Reforma Instituţională şi Administrativă a Uniunii Europene (PRIAUE) este parte a Institutului de Cercetari Europene. A fost inaugurat în 6 februarie 2008. Scopul strategic al acestui demers este de a întruni elementele necesare pentru constituirea unei unităţi de cercetare de tip “think-tank” axată pe strategia instituţională şi administrativă a UE şi impactul acesteia asupra evoluţiei instituţionale, administrative, politice, sociale, economice şi juridice a României

Centru de Documentare-Europe Direct

Mobirise

          Centrul funcționează în cadrul Bibliotecii Facultății de Studii Europene și include colecții de cărți și publicații despre instituțiile și politicile Uniunii Europene. Rețeaua informatică este conectată la bazele de date ale Comisiei Europene și ale rețelei Europe Direct, facilitându-le studenților accesul la informații de actualitate, colecții de documente și materiale multimedia, utile atât în procesul de învățare, cât și în vederea pregătirii proiectelor și lucrărilor de licență, disertație și doctorat.

Centru de excelenţă “European Construction”.
Stages of Enlargement

Centru de excelenţă “European Construction”. Stages of Enlargement

- File no C01-065, 2001-2004;
- File no C05/0003-2005-2010;
Activităţi de predare şi cercetare

Buget:- 45 000 €

Teme de cercetare:

1. Studiile Europene şi rolul lor în modernizarea şi europenizarea societăţii româneşti. Europenizarea societăţii româneşti. Accente pe schimbarea mentalităţilor
      Coordonat de către prof. dr. Nicolae Păun, Professor Maria Bîrsan,
şi conf.univ. dr. Mircea Maniu 

2, Introducere în Uniunea Europeană: Introducing the EU: curs intensiv. De la comunităţi la Uniune? Viitorul agriculturii româneşti în Uniunea Europeană.
     Coordonat de Prof.Dr.Dr.h.c. Reinhard Meyers, Prof.dr Dr.Dr.h.c Wichard 
Woyke

3, Despre viitorul politic al Uniunii Europene
    Coordonat de prof. dr. Nicolae Păun, prof. dr. Ovidiu Pecican 

4, Instituţii locale inplicare în procesul de integrare europeană
    Coordonat de prof. dr. Nicolae Păun

5, Mesajul fondatorilor din perspectiva procesului de construcţie europeană contemporană 2006/2007
    Coordonat de prof. dr. Nicolae Păun

Adresa

Strada Emmanuel de Martonne nr.1, Cluj-Napoca, RO-400090

Contact

Email: researchinstitute@ubbcluj.ro
Tel: +40 026 405 300 / interior 5929