Apel grup țintă calup 2
Facultatea de Studii Europene
Facultatea de Studii Europene împreună cu Facultatea de Teatru și Film și Facultatea de Teologie Ortodoxă (UBB) lansează apelul de selecție a grupului țintă a proiectului CIP, pentru al doilea calup de studenți, care cuprinde un număr de 108 studenți/masteranzi.
Facultatea de Studii Europene va înscrie în acest semestru 43 de studenți/masteranzi în grupul țintă.
Scopul proiectului îl reprezintă facilitarea trecerii de la educație la muncă pentru 324 de studenți ai Universității Babeș-Bolyai, de la cele trei facultăți, prin implementarea unui program inovativ de învățare la un potențial loc de muncă în domeniul managementului cultural. Durata de implementare este de 24 de luni.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Crearea unei rețele de 18 ofertanți de practică din Cluj-Napoca în domeniul managementului cultural, din mediul public și privat, care prezintă potențial competitiv.
- Consilierea, orientarea profesională și sensibilizarea a 324 de studenți ai Facultăților de Studii Europene, Teatru și Film, și Teologie Ortodoxă, în vederea pregătirii acestora pentru programul de practică.
- Pregătirea practică a celor 324 de studenți în rețeaua de ofertanți de stagii de practică, conform planurilor de învățământ și competențelor specifice din domeniile vizate.
- Pregătirea celor 324 de studenți pentru angajare în domeniul managementului cultural, în relație cu partenerii de practică ai proiectului.
Principalele activităţi care se vor desfăşura în cadrul proiectului sunt: crearea unei rețele de practică, derularea de stagii de practică la parteneri, oferirea de servicii de consiliere şi orientare profesională, implementarea unei platfome IT inovatoare, sesiuni de sensibilizare în domeniul competenţelor antreprenoriale, inovării, incluziunii sociale şi nediscriminării şi importanţei acestora în procesul de inovare socială, precum și organizarea a trei târguri de locuri de muncă.
Activităţile proiectului vor fi adaptate la situaţia actuală şi se vor desfăşura în sistem hibrid sau online, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară în vigoare.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman. Valoarea totală a proiectului este de 4.741.271,58 lei, din care cofinanțare UE 4.030.080,84 lei.
Criteriu de eligibilitate: studenți sau masteranzi ai celor trei facultăți, care au în planul de învățământ pentru anul universitar curent o disciplină de practică.
Criteriu de selecție: ordinea înscrierii, cu următoarele criterii prioritare: 1. Studenți cu dizabilități; 2. Studenți aparținând minorității rome; 3. Studenți cu domiciliul în mediul rural.
Pe parcursul proiectului, pe lângă derularea stagiului de practică, studenții vor participa și la următoarele activități obligatorii:
- consiliere și orientare profesională;
- sesiuni transversale de sensibilizare;
- sesiuni transversale de competențe antreprenoriale;
- sesiuni de mentorat pe platforma IT a proiectului;
Stagiul de practică se va derula în cadrul urmatoarelor entități juridice partenere:
- Agenția de Dezvoltare Nord-Vest
- SC RDI Parteners SRL
- Fundația Rațiu pentru Democrație
- SC Konic Napoca Management SRL
- Transilvania IT Cluster
- SC Napoca Management SRL
Toți membrii grupului țintă (pe parcursul celor 3 semestre) vor fi premiați la sfârșitul proiectului. Premiile vor fi acordate diferențiat, pe baza rezultatelor concursului, astfel: 100 x premiul I (în valoare de 1500 lei), 100 x premiul II (în valoare de 1200 lei), 124 x premiul III (în valoare de 900 lei). 130 de studenți care îți vor găsi un loc de muncă după finalizarea programului de practică, vor primi un premiu suplimentar în valoare de 2500 lei.
Calendarul înscrierilor:
12 octombrie – 18 octombrie – depunerea dosarelor candidaților (electronic, pe email) și verificarea pe parcurs
19 octombrie – 20 octombrie – verificarea finală a dosarelor
20 octombrie – publicarea rezultatelor, ora 16:00
21 octombrie și 22 octombrie – perioadă de contestații
25 octombrie – soluționarea contestațiilor și publicarea unei liste finale, ora 16:00
Procedura de recrutare și selecție a grupului țintă este detaliată aici: https://sites.euro.ubbcluj.ro/cip/grup-tinta/
Proiectul se adresează tuturor studenților de la nivel licență și master care au domiciliul sau rezidența în cele 7 regiuni mai puțin dezvoltate ale țării (nu se aplică studenților din regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov), și care au disciplina Practica sau o disciplina asimilată Practicii în planul de învățământ al anului universitar în curs.
Studenții eligibili pentru anul universitar 2021/2022 sunt înmatriculați la următoarele specializări:
- Relații Internaționale și Studii Europene, An I, liniile română, engleză, germană;
- Management, Anul II;
- Administrație europeana, Anul II, Anul III.
- Afaceri Europene si Management de Programe, Anul I, Anul II;
- Management Performant, Anul II;
- Comunicare Internaţională, Anul I, Anul II;
- Diplomație culturală și Relații Internaționale (lb. engleză), Anul I, Anul II;
- Relații internaționale, politică externă și managementul crizelor (lb. engleză), Anul I, Anul II;
- Studii Politice Europene Comparate (lb. franceză), Anul I, Anul II.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină:
– Anexa 8 – Formular înregistrare grup țintă;
– Copie după CI;
– Cerere înscriere în GT;
– Declaratie consimțământ;
– Certificat de căsătorie (dacă este cazul);
– Document care atestă calitatea de categorie dezavantajată (categorii prioritare: 1. studenți cu dizabilități; 2. studenți aparținând minorității rome; 3. studenți cu domiciliul în mediul rural);
– Declarație de angajament.
-Cerere privind efectuarea stagiului de practică în avans (doar în cazul studenților care au înscris în planul de învățământ, în semestrul 2, disciplina Practică/Stagiu de practică/ Dezvoltare profesională şi program aplicativ de training)
Dosarul de înscriere se depune în format electronic, semnat si scanat.
ATENȚIE : Dosarul de înscriere trebuie să fie complet (cu toate documentele menționate anterior) și trimis la termen.
Dosarele se trimit la adresa următoare: Ana-Maria Coatu (ana.coatu@ubbcluj.ro), asistent manager.
Puteți descărcă documentele necesare:
- Declarație de angajament_GT
- CERERE înscriere în GT
- Declarație consimțământ
- Anexa-8-Formular-înregistrare-GT
- Cerere privind efectuarea stagiului de practică în avans
Vă mulțumim!
Echipa de implementare
Postat în: 05/10/2021
Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Axa prioritară 6 Educație si competențe
Cod apel: POCU/626/6/13/ Creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar și non-universitar care îți găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activități de învățare/ cercetare/ inovare la un potențial loc de muncă, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI
Beneficiar: Universitatea Babeș-Bolyai
Titlul proiectului: „Calitate și interdisciplinaritate în practică studenților Universității Babes-Bolyai în management cultural (CIP)”
Contract de finanțare nr. OIPOSDRU NV 11466/17.09.2020
Cod SMIS: 132253
Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro