Admitere

Calendar Admitere 2024

Sesiunea septembrie 2024

4 – 9 septembrie 20244 până la ora 14:00: înscrierea candidaților la concursul de admitere (înscrierea se va face online, pe platforma de admitere). În ultima zi, în intervalul orar 14:00-16:00, secretara școlii doctorale validează/solicită documente incomplete pentru dosarele din ultima zi de înscriere – online.
10 – 16 septembrie 2024: desfășurarea probelor din cadrul concursului de admitere.*
16 – 19 septembrie 2024: confirmarea ocupării locurilor prin încărcarea/ depunerea documentelor (online – pe platformă + fizic, la secretariatul școlii doctorale)
20 – 23 septembrie 2024: glisări, confirmări după glisări - online pe platformă + fizic, la secretariatul școlii doctorale
24 septembrie 2024: afișarea rezultatelor finale, pentru sesiunile iulie și septembrie
30 septembrie 2024: înmatricularea candidaților admiși
* După desfășurarea probelor de concurs, fiecare școală doctorală este obligată să anunțe rezultatele admiterii pentru a se putea respecta dreptul la contestații. Eventualele contestații, în cazul probelor scrise, se depun la Școala Doctorală de care aparține conducătorul de doctorat la care s-a înscris candidatul, în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, iar rezultatele acestora se comunică în maximum 24 de ore de la încheierea termenului de depunere a contestațiilor.

Date importante!

Programarea probelor din cadrul concursului de admitere pe conducători de doctorat:

Sesiunea septembrie 2024:

  • Prof. univ. dr. abil. Melania-Gabriela Ciot: 12 septembrie, ora 10:00 (proba teoretică), ora 11:00 (interviul); Sala Nelson Mandela
  • Prof. univ. dr. abil. Mircea Brie: 12 septembrie, ora 12:00 (proba teoretică), ora 13:00 (interviul); Sala Nelson Mandela
  • Prof. univ. dr. abil. Ovidiu Pecican: 12 septembrie, ora 14:00 (proba teoretică), ora 15:00 (interviul); Sala Nelson Mandela
  • Conf. univ. dr. abil. Adrian-Gabriel Corpădean: 13 septembrie, ora 10:00 (proba teoretică), ora 11:00 (interviul), Decanat
  • Prof. univ. dr. abil. Sergiu Mișcoiu: 10 septembrie, ora 08:30 (proba teoretică), ora 09:30 (interviul); Birou profesor
  • Prof. univ. dr. abil. Valentin Naumescu: 10 septembrie, ora 08:30 (proba teoretică), ora 09:30 (interviul); Birou profesor

Important! Platforma online de înscriere la doctorat: https://admitere.ubbcluj.ro

Rugăm ca toți candidații să completeze corect datele necesare, să genereze cele două documente în format PDF, să le imprime și să le semneze, aceste documente fiind parte integrantă a dosarului de înscriere la concursul de admitere la doctorat. Completarea electronică a fișei de înscriere și depunerea fișei de înscriere generate reprezintă etapă OBLIGATORIE pentru înscrierea la admitere doctorat!

 

Procedura de admitere la doctorat implică și depunerea/transmiterea dosarului (fizic) de înscriere la școala doctorală, cu excepția admiterii în condițiile stării de alertă/urgență. Dosarul trebuie să fie complet. Demersurile de pe platforma de preînscriere online nu sunt suficiente pentru înscrierea la doctorat.

Programul de depunere a documentelor online este: 09:00-14:00 în zilele de confirmări.

Mai multe informații privind procesul de admitere, taxe, acte necesare, găsiți pe site-ul ISD: https://doctorat.ubbcluj.ro/ro/admitere/

 

Documente necesare pentru înscriere Admitere 2024

Inscrierea online pentru candidații cetățeni din România – acte necesare


În perioada de înscriere, aprobată și anunțată prin afișare la fiecare școală doctorală, candidatul încarcă, în format pdf, în platforma de înscriere, următoarele documente:

  • fișa de înscriere generată în platformă Acest document se va genera automat prin introducerea datelor de către candidat pe platforma de înscriere online. Pentru generarea fișei de înscriere, este necesar să fie introduse, în platforma de înscriere online, datele de identificare personale conform cărții de identitate/buletinului de identitate/pașaportului, certificatului de naștere și/sau certificatului de căsătorie, numele conducătorului de doctorat pentru al cărui loc se aplică și alte informații privind opțiunile de admitere
  • Cerere de înscriere care conține și declararea etniei, conform modelului de pe website- ul Institutului de Studii Doctorale – numai pentru candidații care optează pentru locurile rezervate etniei rrome
  • Curriculum vitae
  • Lista lucrărilor științifice publicate (dacă este cazul)
  • Certificatul de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională valabil la data susținerii examenului de admitere, dacă este cazul.
    Pentru programele de studii în limbi de circulație internațională, candidații trebuie să prezinte certificatul de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională din care să rezulte stăpânirea unei limbi de circulație internațională presupunând un nivel minim conform Anexei 1 din Metodologia de admitere, valabil la data examenului;
  • Diplomele de studii: diploma de bacalaureat; diploma de finalizare a studiilor de licență (cu anexele aferente după caz: foaie matricolă respectiv supliment la diplomă); diploma de studii aprofundate / master (cu anexele aferente după caz: foaie matricolă respectiv supliment la diplomă);


Observații:

Candidații care au promovat examenul de disertație în sesiunile din anul universitar curent pot prezenta la înscriere, în locul diplomei de master, adeverința eliberată de către instituția de învățământ. Adeverința este eliberată de către instituția de învățământ absolvită, document în care se menționează media generală, mediile obținute în anii de studiu, nr. de credite obținute la absolvire, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma. Candidații înmatriculați la doctorat au obligația de a depune / înlocui adeverința de masterat la data expirării termenului de valabilitate, cu diploma corespunzătoare,.

Studiile efectuate în străinătate se dovedesc cu atestat de echivalare a acestora, eliberat de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), de pe lângă Ministerul de resort.

  • Certificatul de naștere;
  • Certificatul de căsătorie (numai în cazul schimbării numelui de naștere prin căsătorie);
  • Document administrativ de schimbare a numelui (dacă este cazul).
  • Carte de identitate/buletin/ sau pasaport pentru cetățenii din afara RO
  • Documentul (chitanță, ordin de plată, mandat poștal) care dovedește plata taxei pentru concursul de admitere


Observație:
Se achită de către candidat taxa pentru concursul de admitere la doctorat, formată din taxa de procesare și taxa de înscriere, conform Regulamentului privind taxele de admitere, de școlarizare și de finalizare a studiilor pentru anul universitar curent al UBB, utilizând una dintre următoarele posibilități de plată:

  • P1 – online în aplicația de admitere
  • P2 – la casieria Universității, str. I.C. Brătianu nr. 14, cu orar de lucru luni-vineri (sâmbătă și duminică: închis);
  • P3 – la orice ghișeu poștal, prin mandat, în contul RO35TREZ21620F330500XXXX, deschis la Trezoreria Cluj-Napoca;
  • P4 – prin ordin de plată, la orice bancă, în contul RO35TREZ21620F330500XXXX, al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, deschis la Trezoreria Cluj-Napoca. Codul fiscal al UBB: 4305849.

Pe documentul de plată, dacă plata se face conform (P3) sau (P4) se va preciza numele candidatului, precum și mențiunea „Taxă procesare și taxă înscriere concurs doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de …”.
Chitanța rezultată, când plata se face conform (P2), (P3) sau (P4) se va încărca în platforma de înscriere și se va regăsi în dosarul de confirmare.

Pentru mai multe informații, vă lăsăm datele noastre de contact:

Luminița Rusu

E-mail: rodica.rusu@ubbcluj.ro

Telefon: 0264-405300 interior 5960

Adresă: Facultatea de Studii Europene Str. Em. De Martonne nr. 1, 400090, Cluj-Napoca.