Dezvoltarea competențelor de cercetare avansată şi aplicată în logica STEAM + Health

Demararea proiectului de burse doctorale și postdoctorale finanțate prin proiectului POCU/993/6/13/153310 cu titlul „Dezvoltarea competențelor de cercetare avansată şi apli-cată în logica STEAM + Health”

Universitatea Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Academia Română și NTT Data Romania, implementează proiectul POCU 153310, începând cu data de 7 iunie 2022.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar care își găsesc un loc de muncă. Astfel, îmbunătățirea ratei de angajabilitate a grupului țintă al proiectului (format din 86 de studenți doctorali și 30 de cercetători postdoctorali proveniți de la instituțiile de învățământ superior partenere în proiect) va fi asigurată prin înscrierea temelor de cercetare într-un sector economic cu potențial competitiv, conform SNC, precum și într-unul dintre domeniile de specializare inteligentă, conform SNCDI.

Afilierea cercetărilor la unul dintre cele șase programe de studii doctorale și postdoctorale avansate propuse prin proiect oferă oportunități relevante pentru creșterea inserției absolvenților pe piața muncii. Stimularea implicării participanților la activitățile proiectului și la îndeplinirea sarcinilor și obligațiilor se va concretiza prin acordarea de burse lunare pentru o perioadă de 12 luni consecutive, începând cu luna octombrie 2022.

Principalele rezultate scontate la finalul perioadei de implementare a proiectului sunt următoarele:

  • Un grup țintă format din 116 persoane (doctoranzi și cercetători postdoctorali),
  • Programe de cercetare aplicativă organizate pentru grupul țintă,
  • Șase module de dezvoltare de competențe de cercetare avansată,
  • O dezbatere științifică,
  • Minimum două protocoale de colaborare încheiate cu mediul socio-economic,
  • Minimum două două workshop-uri exploratorii,
  • 71 de premii pentru finalizarea cercetării acordate până la data de 30.10.2023,
  • Minimum 30 de articole indexate BDI publicate,
  • Minimum 30 de participări la conferințe.

Proiectul POCU 153310 se derulează prin Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai, managementul fiind asigurat de conf. univ. dr. Adrian-Gabriel Corpădean.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 5,691,628.43 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European este de 5,566,578.88 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 18 de luni (07.06.2022 – 06.12.2023).

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Studii Europene, Str. Emmanuel de Martonne, nr. 1, 400084-Cluj-Napoca, Tel:+40264405300, Int. 5943, persoană de contact: teodor.hodor@ubbcluj.ro

Descarcă – Comunicat de presă

 

Beneficiar

Sigla-ubb-claudiopolitana-03

Universitatea Babeș-Bolyai

Parteneri

Academia Națională de Informații
„Mihai Viteazul”

Univ Blaga Sibiu

Universitatea „Lucian Blaga”
din Sibiu

ACAD_260

Academia Română

cropped-USAMV-logo1

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj‐Napoca

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Axa prioritară 6 Educație si competențe

Contract de finanțare nr. 62874 / 06.06.2022

Cod SMIS: 153310

Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uuman 2014-2020

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 5,691,628.43 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European este de 5,566,578.88 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de
18 luni (respectiv 07.06.2022 – 06.12.2023)

Cod apel: POCU/993/6/13/ Creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar și non-universitar care își găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activități de învățare/ cercetare/ inovare la un potențial loc de muncă, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI/13/Creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar și non-universitar care își găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activități de învățare/ cercetare/ inovare la un potențial loc de muncă, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI